Poezie vie
Poevii despre lumea mea interioară
E mult doliu
în singurătate
pentru tot ce a fost
și nu se mai poate.
E multă tandrețe
și un pic de joc
să faci pace
și loc.
E multă durere
și tantrum de dus
pentru ce-a răsărit
și apoi a apus.
E multă iubire
s-adormi ________
dar e și o liniște
greu de clintit.
Ia-ți inima-n palme.
Vezi cât e de
speriată?
Pune-o la ureche
și ascult-o o dată.
Uneori nu mai poate,
alteori nu mai
vrea.
Uneori nu
ascultă de mintea ta.
Las-o să fie. Dă-i răgaz,
dă-i mâncare.
Ia-o
de mână
și ___________.
Uneori n-o să știi,
alteori n-o să
poți
și-o să crezi
că-ntâlnești numai idioți.
Ea mereu o să știe.
Dă-i spațiu și
dă-i glas.
O s-auzi cum îți
murmură “sunt aici, nu te las”.
Zace-n mine un monstru
cu ducktape
la gură.
Se zbate să iasă,
mă privește cu ură.
Mi-e teamă de el ca de
singurătate.
Nu știu
dacă-i străin
sau dacă-i un frate.
Noaptea-l aud
cum plânge
în surdină.
Oare vrea
să m-omoare
sau vrea la lumină?
M-am trezit dintr-un vis
știind c-a scapat.
Dormea
lângă mine
cu capul plecat.
Mormăia că-i e greu,
că l-am tot repezit,
că tot ce-și
dorește
e să fie iubit.
Ce răni ascunzi
sub haine?
Care-i povestea lor?
Ți-e teamă să le-arăți?
Oare încă te dor?
Ce răni ascunzi
sub piele?
De cine le ferești?
Puroiul de la ele
te lasă să ______?
Ce răni râcâi întruna
chiar dacă-s
vindecate?
Ce mai cauți acolo?
Iertare sau dreptate?
Să plângi
de la emoții,
să plângi de fericire,
să plângi când se întamplă
și vreo nenorocire.
Să plângi
singură-n casă
dar și-n fața cuiva,
să lași durerea aia
să iasă cum vrea ea.
Să plângi
când e de plâns
fără s-o ții în tine
nu-i semn de slăbiciune,
ci iubire de sine.
Cât o să mai zici “da”
pân’ o să obosești?
Cât timp o să mai pierzi
și cât te mai ________?
Ți-e teamă să zici “nu”
și parcă uneori
ți-e corpul plin de ghimpi,
dar tu taci și-l
ignori.
Cât timp o să zici “da”
doar ca să fie bine,
o să faci pentru alții
și-o să te pierzi
pe tine.
Am o piatră pe inimă
și atârnă
așa greu.
E acolo de mult,
poate o fi fost mereu.
Am o piatră pe inimă
și dacă o scot
cred c-o să
mă surp
cu ______ cu tot.
Am o piatră pe inimă,
e verde-albastră
și dacă o scot
o să am
o fereastră.
Ai adormit mult timp
fără o “noapte bună”
și te-ai plimbat
prin parc
neținută
de mână.
Ai reparat tu ușa
când scârțâia nasol
și ai cărat
în spate
fricile
la subsol.
Ai învățat să ieși
și singură-n Control,
să-ți iei de ziua ta
flori și
profiterol.
Dar noaptea mai tresari.
E ok, iar ai visat
că inima,
nu ușa,
era de _________.
Sunt blocat pe-năuntru,
nici măcar n-am știut.
Poate-i doar
o perioadă,
poate doar _______.
Am secat pe înăuntru,
sunt gol ca o alună
și nu știu
dacă dorm
de o zi sau de-o lună.
Nu prea mai răspund
când vor dragi
să mă vadă,
că am obosit să zic
“e doar o perioadă”.
Când nu mă agăț
de oameni
sau idei,
viața-mi curge mai lin
și mă simt mai ok.
Chiar dacă-i neclar
și nu știu
ce urmează,
am o voce în min(t)e
care _________.
Și-am o liniște-n piept
care-mi zice
că-i bine,
că orice ar fi,
mă voi avea pe mine.