eu cu mine

Indi.vid

Uneori
dimineața
mă trezesc
cu un vid,

nu-i nici
înghețat,
nu e nici
arid.

Nu e nici
tristețe,
nici
melancolie,

e un vid
fără sunet,
ca o
casă
pustie.

L-am
umplut
la-nceput
cu ce am putut,
până-ntr-o zi
când nu
a mai
vrut.

L-am bruscat,
l-am certat
și l-am pus
la zid,
să văd
cine este
acest indi.vid.

„De ce fug
de fapt?
De când
și de cine?”

Și-am
descoperit
că fugeam
de mine,

de stat
în tăcere,
singur,
la masă,

de dormit
neînsoțit
la mine
acasă.

Vidul
din piept
nu-i o fiară
turbată,

e doar
o busolă
ușor
dereglată.

  •  
  •