eu cu mine

Iubirile mici

Iubirea se naște
din lucrurile
mici.
Dintr-o
scrisoare și
un tub de sclipici,

din prima vacanță
tăinuită
‘mpreună.
și
dintr-o
mâncare
piperată dar bună.

Iubirea trăiește
din gesturi
mici,
când
eu nu m’
atac și tu
nu te oftici,

când eu am frisoane
și mă mângâi
pe spate,
când
ne bucurăm
de roșii uscate,

când plouă mărunt
și te-aștept
cu cafea,
când
adormi
liniștită
sub mâna mea.

  •  
  •