Azi pe la 11:00
în M60
te-ai așezat
la masa cu ghiveci.
Ne-am privit timp de
o milisecundă,
aveai ochi de cărbune
și-o privire profundă.
Aș fi vrut să mă mut
lângă tine la masă,
dar m-am fâstâcit
și-am zis „mai bine lasă”.
Ne-am mai privit
încă o dată:
îmbrăcată în negru,
te vedeam colorată.
Am zis „stau cuminte,
poate mi se pare”,
dar ne intersectam
în continuare.
M-aș fi mutat
lângă tine un pic,
dar cum să fac asta?
Și ce să îți zic?!
Ne-am mai privit
o secundă jumate,
dar jur c-a durat
o eternitate.
M-am gândit să îți zic
să ieșim la cafea,
dar era cam stupid,
aveai una deja.
Și m-am panicat
când te-ai ridicat,
ce să fac ca să nu
mă fac de căcat?
Ne-am mai privit
o ultimă oară,
a durat cât o iarnă
și o primăvară.
Eu încă mai tremur
de ciudă, să știi,
că ai plecat
în loc să vii.
