eu cu tine

Iubi.re

Sunt iubiri care dor
și trec lent
ca o gripă
și iubiri așa scurte
că dispar într-o clipă.

Sunt iubiri deocheate
care țipă
înfundat
și iubiri puerile
de care am uitat.

Sunt iubiri ca un râu
care sapă
în piept
și iubiri care
n-apar deși le aștept.

Sunt iubiri, ești iubiri,
la trecut, la prezent,
(de)și uneori
ne iubim ______.

  •  
  •