eu cu tine

Aș.teptat

Am obosit s-aștept
până te hotărăști.
N-am zis
să te grăbești,
dar nici
să te târăști.

Am obosit s-aștept
să îți fie ție clar
dacă vrei să încerci,
dacă mă placi
măcar.

Am așteptat destul
și am cam obosit,
poate că timpu’-i bun,
dar omul
__________.

Am așteptat destul
și nu știu
cum să-ți spun,
am început
să cred că merit
ceva mai bun.

  •  
  •  
eu cu tine

Ar(ti)fi(cii)

Am ars multe etape,
ne-am grăbit pe alocuri,
am promis
multe lucruri
pe la colțuri
de blocuri.

De la prea mulți fluturi
ne-am purtat ca drogații,
am zidit
multe vise.
Multe
fără
fundații.

Am ars multe etape
undeva am greșit,
am fost
doar
artificii
în loc de
foc mocnit.

Într-o zi mai ploioasă
am intrat în sevraj.
Cine ești?
Cine sunt?
Te iubesc?
N-am curaj.

Ce ne facem acum,
ne dăm _______ jos?
O luăm
mai ușor?
Construim
sănătos?

  •  
  •  
eu cu tine

Pe la colțuri

1.
Ne pupăm pe la colțuri
de bloc
pe furiș.

Cu gura deschisă,
dar cu ochii închiși.

Ne pupăm pe-ntuneric,
peste tot,
permanent,

ce trăim e mai mult
decât un sentiment.

2.
Ne-am pupat pe trotuare,
ne-am pupat
în metrou,

parcă a dispărut
sentimentul de nou.

Iar ultima oară
ne-am pupat
rătăcit,

eu cu ochii deschiși,
tu absent și grăbit.

  •  
  •  
eu cu tine

(ne)rușinat

Uneori
mă întreb
ce mai faci, cum mai ești,
cum ți-a fost ziua, ce carte citești?

Alteori
mă întreb
dacă azi ai zâmbit,
dacă ai mâncat, dacă ai iubit.

Uneori
mă întreb
dacă arăți la fel,
dacă adormi cuibărită lângă alt „el”.

Alteori
mă întreb
cu nerușinare
cum sărutai, ce parfum aveai oare?

Uneori
mă întreb…
– ce-ntrebare ciudată –
dacă asta-i iubire necondiționată.

  •  
  •